Slugă la ciobani, bodyguard-ul mafiei, deținut. Cum a ajuns Tiberiu Ușeriu să câștige maratonul de la Polul Nord

A fost slugă la ciobani, pizzar într-un restaurant italian, bodyguardul unui interlop sârb și autor de jafuri armate. După ce a stat într-o închisoare de maximă siguranță, timp de zece ani, a reușit să o ia pe un drum mai bun, alergând în competiții extreme pentru o cauză nobilă: Tășuleasa Social, o asociație care împădurește România.

Mulţi ar spune despre el că este robot. E singurul pământean care a câştigat, de trei ori la rând, cel mai greu ultra maraton din lume: “6633 ARCTIC ULTRA”. O cursă extremă, la Cercul Polar, în care se înscriu cei mai curajoşi şi mai rezistenţi sportivi din lume.

O competiţie în care s-au aliniat la start soldaţi din trupele speciale, dar care au abandonat pe parcurs, pentru că nu erau pregătiţi psihic. Tibi a reuşit, în 2017, să încheie cursa extremă de 566 de kilometri în 159 de ore, doborându-şi propriul record, din anul anterior. A înfruntat temperaturi de -40 de grade, care i-au pus viaţa în pericol. Cei de acasă aflau prin telefon încercările prin care trece. Nu a abandonat, iar întreaga lume a auzit de românul Tiberiu Ușeriu.

Tiberiu Ușeriu: ”Deşi par un om de fier, nu sunt. Dar când intru în tunelul meu, pot să suport foarte bine durerea. Atunci când vezi că ai degerături de gradul 1,2 şi vezi cum cade una alta de pe tine, fiecare avem momente în care ne gândim de ce facem asta.

Am trecut prin câteva momente atunci când mi-au înghețat ochii şi până să îmi dau seama ce trebuie să fac. Nu am mai putut să îmi deschid ochii pentru că am avut un vânt foarte tare din faţă şi nu am fost protejat cu ochelari şi atunci am intrat în panică. Am reuşit cumva să suport foarte bine durerea sau să mă obişnuiesc cu ea.”

Arctic Ultra a fost pentru Tibi, aşa cum spune el, cel mai bun loc de ucis demoni, amintiri, traume şi iluzii. A fost confruntarea cu trecutul – acolo, în deşertul alb, s-a iertat pentru tot ce a făcut când viaţa lui părea desprinsă dintr-un film de acţiune.

Tiberiu Ușeriu: ”Voi ştiţi cine e eroul ăsta? Cel mai greu a fost atunci când te împuşcai pe străzi şi s-au tras 4 gloanţe în tine. În celula aia nu aveai nimic. Eu mi-am pierdut identitatea, eram un număr: 2800.”

Tibi nu a fost mereu un sportiv, gata să demonstreze lumii că poate învinge moartea. Vieţile pe care le-a trăit până la 35 de ani l-au pregătit pentru această cursă nebună. A plecat din ţară imediat după Revoluţie şi după, ce a lucrat în câteva restaurante, a găsit căi mai uşoare de a face bani. A ajuns martor la alba-neagra în Gran Canaria, cu câţiva prieteni din Bistriţa. A devenit apoi garda de corp a unui politician sârb, despre care a aflat ulterior că făcea parte din mafie. Nu a durat mult până a executat comenzi importante inclusiv jafuri armate. Totul, dintr-o sete de adrenalină şi inconştienţa spune el acum.

Tiberiu Ușeriu: ”Am început cu maşini de lux, apoi la bijuterii şi am trecut la jafurile la maşinile blindate.

La una dintre urmăriri, s-a tras după noi şi noi am ripostat. Atunci s-a întâmplat incidentul când l-am nimerit pe unul dintre gardieni. A fost momentul de panică, nu ştiam ce se întâmplă. Nu am ştiut că am împuşcat un om. Am aflat de la televizor când am fost daţi în urmărire generală. Nici nu ştiam dacă l-am împuşcat eu sau unul dintre complici. Am aflat după analiză că acel glonţ a fost tras din arma mea.

Nu a fost un glonţ tras direct. Noi, ca să scăpăm din ambuscadă respectivă, ne-am întors şi am folosit armele. Un glonţ a ricoşat dintr-un burlan. Nu a fost cu urmări grave, dar odată ce îndrepţi arma spre un om am fost învinuit de tentativă de omor.”

A ajuns chiar să fie căutat prin Interpol. A fost capturat şi a reuşit să evadeze de două ori, dar a treia oară, a ajuns “clientul” unei închisori de maximă siguranţă, din Germania. Zece ani a stat închis în locul pe care îl numeşte “iadul alb”.

Ca să poată rezista singur,  între patru ziduri, doar cu gândurile lui, Tibi a încercat să uite tot ce îl lega de trecut, dar şi să îşi golească mintea de orice plan pentru viitor. Condamnarea iniţială era de peste 20 de ani.

Tiberiu Ușeriu: ”Eu după 5 ani de zile am crezut că m-am născut acolo. Meditam efectiv să uit de trecutul meu, pentru că îmi făcea rău. Tot am uitat din trecut, nume, date de naştere. Eu acolo nu aveam un nume, eram un număr: 2800. Viitorul îmi face şi mai rău pentru că nu există un viitor. Am început să meditez să îmi golesc gândurile, amintirile.”

Pedeapsa i-a fost înjumătăţita, însă primele şase luni după ce a ieşit din închisoare au fost mai grele decât cei 10 ani între ziduri. Nu mai era legat, dar simţea că încă are lanţuri la picioare. I-a fost greu să înţeleagă libertatea. Nu o dată şi-a făcut bagajul şi a mers la graniţa cu gândul să se întoarcă la închisoarea din Germania. Martorii agoniei lui au fost mama şi fratele lui Tibi, Alin.

Tiberiu Ușeriu: ”Mă trezeam dimineaţa şi aşteptam să aud ceva. Acolo am fost obişnuit, trebuia să aud pe cineva să deschidă uşa şi să îmi dea mâncare. Nu am fost obişnuit să apăs pe clanţă, să ies afară şi chestia asta era foarte greu să o accepţi că se poate întâmpla să o faci tu. Îţi dai seama, eu zece ani de zile nu am apăsat o clanţă, nu am mai deschis o uşă.”

Sunt nouă ani de când Tibi este un om liber. Acum are 44 de ani şi este un om schimbat. Transformarea lui s-a produs în timp. În procesul de recuperare a avut un rol important psihologul cu care a vorbit. Nimeni altul decât fostul ministru al Educaţiei: Mircea Miclea. Terapia au făcut-o în afară cabinetului.

Terapia a dezgropat lucruri din trecut pe care le-a ţinut mult timp ascunse. De mic a avut o viaţă grea. Părinţii lui au divorţat, iar la început a rămas cu tatăl său, care îl dădea la stână. Primea atât de multe bătăi, încât începuse să creadă că le merită.

Mircea Miclea, psiholog: ”Când l-au lăsat la stână şi umbla noaptea după câte o oaie rătăcită, a fost foarte nasol, dar chestia aia l-a ajutat să se orienteze noaptea prin pădure, cum se orientează la maratoane, fără niciun fel de instrumente. Şi frica aia, nu mai am frică de nimic. Dacă văd ursul, na bine, l-am mai văzut şi ce?”

Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-a învăţat în ultimii ani a fost să ierte. La iertare se gândeşte şi când se întoarce în copilărie. Nu a mai ţinut legătura cu rudele din partea tatălui şi nici cu părintele lui din adolescenţă. Îşi revede un verișor pentru prima oară, după 35 de ani.

Tibi Ușeriu: ”Ştii ce e fain? 35 de ani nu s-a schimbat nimic aici. Ăsta era grajdul şi aia era casa unde stăteam noi.”

Tatăl lui Tibi este capitolul încă neîncheiat.

Tiberiu Ușeriu: ”O să mă duc măcar să îl văd, să mă uit în ochii lui. Să mă uit în ochii lui să văd ce zice. Că ne-a lăsat şi o fost gata, nu o mai vrut să audă de noi. Şi asta nu am înţeles niciodată, de-aia îs curios cum îi acuma.

Nu a fost vorba de iertare, poate asta a fost drumul pe care a trebuit să îl am, dar ca părinte nu am înţeles ce a avut cu noi. Cu siguranţă o să am copii, dar asta a fost tot timpul frica mea, să nu devin ca el. Să nu fac cum a făcut el. Ştiu cum am copilărit şi a fost unul dintre gândurile mele. A fost şi viaţa de aşa natură încât să îţi faci o familie a fost foarte greu.”

Fără să se uite în urmă, Tibi a fugit de la el la 12 ani, dar nu a scăpat de bătaie nici la mama lui. Cea mai dureroasă pedeapsă a fost când mama lui a aflat că a furat bicicleta unui vecin. L-a bătut cu un cablu şi i-a făcut atât de multe răni, încât nu a putut merge la şcoală o săptămână. A iertat-o, iar relaţia lor de acum e relaxată, pot privi în trecut cu seninătate şi cu umor. Tanti Efti, aşa cum îi spun băieţii, îi răsfaţă cu plăcintă cu brânză şi cu pâine de casă.

Mama lui Tiberiu: ”Acum nu aş mai face aşa. Roata s-a învârtit, nu se mai poate da înapoi. De multe ori înveţi şi din greşeli. Atunci veneai de la lucru, te penaliza şeful, veneai acasă găseai copiii făcând rele. În viaţă ai şi bune şi rele, dar acum sunt mulţumită că sunt amândoi realizaţi. Înainte cum o fost aşa copil rebel, nu m-am gândit că ajunge aşa. Deci mama o schimbat, de la rău la rebel. E un pas foarte mare. Făcea toate prostiile care se puteau face în contra unui părinte.”

Tibi a considerat că nu ar fi corect că cei care îl admira pentru performanţele sportive să îl vadă că pe un erou, fără să îi cunosca şi celelalte fețe. Copilul abuzat şi infractorul care a comis jafuri armate şi care a evadat din două închisori. A rezumat ce a trăit în zece capitole, cuprinse în cartea “27 de paşi”. Nume dat după numărul de paşi pe care îi putea face în curtea închisorii de maximă siguranţă, unde era scos singur, o oră pe zi.

Tiberiu Ușeriu: ”Când a apărut cartea, mama a fost prima care a avut nevoie de ea. Am început să vorbesc cu Mircea despre traumele cu mama şi ne gândeam cum să le punem în carte, că erau traume foarte mari. Mircea stătea aşa şi nu înţelegeam de ce stă aşa, nu zice nimic. La un moment dat, dă cu pumnul în masă – ”bă, asta trebuie: de ce ai iertat-o?” Păi cum să nu o iert, că e mama mea. Mai ales că acum am o relaţie cu mama, vai de capul meu.”

De fapt, cartea este un fel de spovedanie în faţa tuturor. E despre împăcare şi despre curajul de a o lua de la capăt. Despre un om care a fost jos, dar care a reuşit să se folosească de traumă pentru a deveni mai puternic decât mulţi. Aşa au înţeles cei care se întrebau ce făcea “nebunul” care se îmbăia la copcă şi alergă dezbrăcat iarna în zăpadă, prin pasul Tihuța.

La Polul Nord, Tibi a alergat din dorinţa de a face cunoscută cauza Asociaţiei Tăsuleasa Social, înfiinţată de fratele lui, Alin Ușeriu, şi care se ocupă de împăduriri, din anul 2000. Până acum au plantat aproape un million de copaci, cu ajutorul voluntarilor. La Trițenii de Jos, în judeţul Cluj, au avut 1200 de ajutoare.

Tiberiu Ușeriu: ”Ceea ce se vede aici a fost schimbarea mea. Eu când am venit la Tăsuleasa Social, planta. Proiectele celelalte au apărut în ultimii ani. Am încercat să mă integrez într-un proiect, cum se face o împădurire.”

Alin Ușeriu: ”Există în viaţa noastră când suntem pe o cărare şi altă dată pe altă cărare. Nu credea în activităţile … când era în cealaltă parte, eu îi povesteam ce facem la Tăsuleasa, se cam uita prin mine.”

Tiberiu Ușeriu: ”Îmi povestea despre Tăsuleasa Social şi îi ziceam ”măi Alin, acolo, şi mai ales că ştiam zona unde am copilărit, cu cine, cu ăia voluntariat? Asta e un fel de muncă patriotică, ca în şcoală când ne scoteau la sfecla şi la mere. A fost colacul meu de salvare, eu a trebuit să dau doar din mâini să ajung la mal.”

De câţiva ani, a luat naştere şi proiectul de suflet al lui Tibi: via Maria Theresa. O competiţie în Munţii Călimani. Asociaţia încurajează sportul pe munte şi a reabilitat acest traseu vechi de sute de ani. Reamenajează, repara şi marchează drumul pentru competiţii montane, aducând mii de turişti în zonă, în fiecare vară.

Iarna, asociaţia strânge cadouri pentru camionul de Crăciun. Anul acesta se vor bucura de daruri aduse din Germania 20 de mii de copii din familii nevoiaşe.

Tiberiu Ușeriu: ”Sunt mulţi care cred că eu sunt persoana care a fost înainte, oameni care cred că asta e doar o faţadă care o să treacă şi o să fiu ca înainte. Dar fiecare poate să gândească şi asta e foarte frumos. Fiecare gândeşte diferit, iar la un moment dat timpul va dovedi ceea ce sunt şi ceea ce o să devin. Ştiu unde e balanţa şi dar ştiu cine mă judeca şi cine s-a schimbat, am mii de mesaje de la oameni care cu ajutorul meu au schimbat ceva în viaţă.”

Cel mai important capitol din viaţa lui Tibi nu este despre maratoane sau competiţii extreme, nici despre jafuri armate sau evadară. Este despre puterea de a schimba viaţa după ce ai fost pierdut, despre a-ţi asuma trecutul şi a îmbrăţişa viitorul.

sursa stirileprotv.ro