Reprezentanții societății civile din Arad au transmis un comunicat de presă, în care își exprimă indignarea față de modul în care autoritățile locale au înțeles că „comemoreze“ victimele tragediei din clubul „Colectiv“, prin chefuri și festivități cu muzică și dans.Vă prezentăm integral comunicatul semnat de Sebastian Bulumac – președinte Alternativa Civică și Claudiu Cristea – președinte Mișcarea Arădeană, două asociații care au contribuit decisiv, în iarnă, la salvarea Parcului Eminescu de drujbele administrației Falcă.
„În cea mai neagră saptămână a României, în care s-au pierdut 45 de vieți, în care peste 100 de tinerii muribunzi se zbăteau între viață și moarte iar strada plângea și își striga nemulțumirile, Primăria Municipiului Arad a organizat sub egida manifestărilor „Zilele cartierului Micălaca” și „Festivalul Normalității” o serie de chefuri și festivități cu muzică și dans în cartierele orașului.
România e în doliu. Întreaga țară este cutremurată și mii de oameni ies în stradă pentru a-și manifesta compasiunea, dar totodată pentru a cere oamenilor politici responsabilitate, respect, un cu totul alt mod de a face lucrurile. Din păcate Aradul pare să facă parte și în aceste zile dintr-o altă lume.
Lăsând la o parte calitatea absolut îndoielnică al actului cultural finanțat din bani publici, suntem profund revoltați de faptul că până și în astfel de momente de durere și revoltă, Primarul Aradului își continuă campania electorală pe bani publici, dovedind un nemărginit cinism și o cutremurătoare nepăsare.
Cerem celor care conduc orașul să manifeste măcar în aceste momente decență și responsabilitate! O schimbare a modului în care se face politică, atât de clar solicitată în ultimele zile în întreaga țară, este necesară și în Arad“.
sursa livearad.ro