Pe piata fortei de munca din Romania se contureaza din ce in ce mai mult tendinta de a importa angajati din Asia pentru a compensa migratia masiva a romanilor in Uniunea Europeana. Daniel Mischie, CEO City Grill, sustine in cadrul conferintei HR 2.0 ca solutia pentru stoparea exodului angajatilor din industria HORECA este un salariu minim de 3.000 de lei.
“Avem nevoie in continuare de angajati, dar sunt din ce in ce mai putini pe piata. Industria HORECA se confrunta cu aceasta problema pentru ca oamenii vor sa traiasca mai bine, ceea ce este normal. Cred ca un salariu minim pe economie mai mare va rezolva aceasta problema – un salariu minim de 3.000 de lei brut. Noi nu avem in grup angajati cu salariul minim pe economie, pentru ca nu mai poti oferi doar 1.600 lei pe luna, veniturile oferite de noi angajatilor sunt aproape la fel ca cele din Italia”, spune Daniel Mischie, CEO City Grill.
Grupul City Grill a infiintat anul trecut Academia City Grill pentru a pregati personal in industria HORECA.
“Am reusit sa dezvoltam mai mult in ultimul an Academia City Grill. Saptamana viitoare va absolvi prima serie de bucatari. Sunt 12 bucatari din care doar 10 au ramas. Nu putem sa-i obligam prin contract sa ramana la noi sa munceasca dupa absolvire pentru ca legea din Romania nu ne permite. Problema noastra este ca noi investim in Romania, in medici, in ospatari si bucatari, dar ei se duc si aduc plus de valoare in alt oras din alta tara”, mai spune CEO-ul City Grill.