Traiul e mai bun acasă decât în Capitală. După nici patru luni pe funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice, Sorin Maxim revine la conducerea ADR Vest. Acesta și-a dat demisia din funcția de secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice. Maxim este din nou director general de la începutul acestei săptămâni.
Decizia de eliberare din funcție, semnată de prim-ministrul Dacian Cioloș a devenit oficială prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial din data de 13 mai 2016.
Sorin Maxim a ocupat – în perioada 26 ianuarie – 13 mai 2016 funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În această perioadă s-a realizat lansarea efectivă a 5 priorități de investiții din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Cea de-a 6 prioritate de investiții – cea destinată finanțării microîntreprinderilor – urmează a fi lansată în viitorul apropriat, schema de minimis fiind deja aprobată de către Consiliul Concurenței. Programul Operațional Regional 2014 – 2020 reprezintă, prin prioritățile de investiții deja lansate, programul de finanțare cu cele mai importante sume de bani disponibile pentru accesare, în acest moment.