Statele Unite au atacat joi noapte Siria, lansând zeci de rachete de croazieră asupra unei baze aeriene a regimului, ca răspuns la un presupus atac chimic pe care Donald Trump l-a catalogat drept o „ruşine pentru umanitate“.
UPDATE 8.30 Potrivit celor mai noi informaţii, atacul SUA din Siria s-a soldat cu cel puţin cinci morţi şi şapte răniţi.
UPDATE 8.20 Atacul SUA asupra bazei aeriene din Siria nu pare să fi provocat mari pierderi umane, însă a cauzat pagube materiale, a declarat vineri guvernatorul provinciei Homs, Talal Barazi, transmite Reuters.
Guvernatorul Barazi, după atacul SUA: „Conducerea siriană şi politica nu se vor schimba!“
Barazi a subliniat că atacul serveşte intereselor „grupărilor teroriste armate“, inclusiv Statul Islamic, şi a adăugat că baza aeriană atacată furnizează susţinere aeriană în operaţiunile armatei împotriva grupării jihadiste la est de Palmira. „Eu cred, cu voia lui Allah, că pierderile umane nu sunt mari, dar că există pagube materiale. Sperăm să nu fie multe victime“, a declarat guvernatorul. „Conducerea siriană şi politica siriană nu se vor schimba“, a mai spus Barazi pentru televiziunea siriană de stat.
Ministerul rus de Externe urmează să dea o declaraţie cu privire la atacul SUA asupra bazei aeriene din Siria.
UPDATE 7.45 Forţele americane au vizat avioane siriene, un aerodrom şi staţii de alimentare cu carburant de pe o bază aeriană din Siria, a declarat un oficial american, relatează Reuters. Rachetele de croazieră şi-au atins ţintele la ora locală 03.45 (şi ora României).
UPDATE 7.30 SUA au anunţat forţele ruse înainte să lanseze atacul cu rachete asupra unei baze aeriene siriene şi nu au lovit sectoare ale bazei în care s-ar afla ruşi, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, căpitanul Jeff Davis, citat de Reuters.
SUA au atacat Siria. Trump: „E în interesul vital al securităţii naţionale“
UPDATE 7.10 „Agresiune americană vizând ţinte militare siriene cu mai multe rachete“, a alertat postul TV de stat sirian imediat după ce americanii au anunţat atacul. „Una dintre bazele noastre aeriene din centrul ţării a fost vizată (vineri) în zori de o rachetă trasă de Statele Unite, provocând pierderi“, a semnalat o sursă militară citată de televiziunea de stat, fără a preciza dacă este vorba despre pierderi umane sau materiale.
„Această agresiune americană are loc după o campanie mediatică de denigrare purtată de mai multe ţări, după ceea ce s-a petrecut la Khan Sheikhoun“, a anunţat agenţia Sana.
UPDATE 7.00 Preşedintele Donald Trump a declarat că aceste operaţiuni sunt „în interesul vital al securităţii naţionale“ a Statelor Unite. Pe de altă parte, postul de televiziune sirian de stat le-a catalogat la rândul său drept o „agresiune”.
Armata americană a lansat peste 50 de rachete de croazieră Tomahawk având ca singură ţintă Ash Sha’irat în provincia Homs, din vestul Siriei, au declarat oficialii militari pentru postul NBC.
Conform informaţiilor furnizate de Pentagon, de la această bază ar fi decolat avionul armatei siriene suspectat că ar fi condus atacul cu arme chimice de marţi, ce a făcut peste 100 de morţi.
Cu doar câteva ore înaintea acestor acţiuni militare, reprezentantul Rusiei la Naţiunile Unite ar fi avertizat Statele Unice cu privire la „consecinţe grave” în cazul unor acţiuni militare în Siria.
Deşi Donald Trump a criticat în timpul campaniei electorale angajamentele militare ale Statelor Unite pe glob, surse din administraţia Trump au declarat pentru CNN că acesta din urmă „a fost mişcat de imaginile cu copiii morţi în urma atacului de marţi, şi că aceste imagini l-au determinat să acţioneze”.
Conform celor de la CNN preşedintele Trump nu l-a informat în prealabil pe Vladimir Putin cu privire la aceste lovituri militare, dar ar fi obţinut sprijinul unor alte ţări pentru aceste acţiuni. Putătorul de cuvânt al Pentagonului a afirmat că forţele ruse au fost informate cu privire la aceste lovituri militare pentru „a minimaliza riscurile ca personal rus să fie prezent în acea bază”.
Secretarul de Stat Rex Tillerson, care urmează să viziteze Moscova săptămâna viitoare, a declarat că Rusia nu a respectat acordul încheiar în 2013 cu privire la dezarmarea regimului Assad de stocuri de arme chimice. Tillerson a afirmat că Moscova a fost „fie complice fie incompetentă” în ceea ce priveşte respectarea acestui acord.