STENOGRAMĂ incendiară cu Ioan Bendei și Zoltan Teszari despre “nea Traian și Răducu”

IMG 2231

Noi înregistrări în care apar șefii RCS&RDS, dar și “‘nea Traian” au fost prezentate joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
“Este vorba despre Zoltan Teszari, cel care patronează RCS&RDS”, a început Mihai Gâdea seara dezvăluirilor.
Într-o discuție cu subordonatul său Ioan Bendei, Zoltan Teszari îi spune acestuia că a fost vizitat de “‘nea Traian și Răducu” – nume ce duc cu gândul la Traian Băsescu și ginerele acestuia, Radu Pricop.
Vizita a avut loc pe 20 aprilie 2013, la numai o zi după denunțul făcut de Ioan Bendei împotriva lui Sorin Alexandrescu, fost director Antena Group, scrie Antena 3.
Traian Băsescu a negat toate cele scrise în rândurile de mai sus.
“Nu am vorbit niciodată cu acest domn, Teszari. Nu exclud posibilitatea ca într-o mulțume, la o recepție să fi fost și el. Vă asigur că nu am fost niciodată cu ginerele meu Radu Pricop la Oradea, nu îmi aduc aminte să îl fi întâlnit pe acest domn Teszari, nu știu cum arată”, a zis fostul președinte la România TV.
În plus, în înregistrarea dintre mogulii RCS&RDS se vorbește și de suspendarea licenței Antena 3, aceasta fiind o solicitare a lor din dosar, unde se constituiau ca parte vătămată.
În dosar, ei cer “să se aplice și pedeapsa complementară a suspendării activității Antena 3”, potrivit unui document prezentat la Sinteza zilei.
Apoi, “ținta” ar fi să se ajungă la “bătrânețu'” scrie jurnalul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici