În urma unor lucrări de reabilitare de proastă calitate făcute din fonduri europene pe străzile Szantay și Mețianu din Arad, covorul de piatră cubică arată astăzi de parcă ar avea sute de ani, cu gropi, igrasie și apă refulată din canale. Locuitorii zonei se plâng de igrasia creată din cauza apei pluviale care nu se scurge în canalele făcute prost și de aspectul celor două străzi.
În anul 2012 au fost reabilitate cele două străzi în cadrul proiectului „VITO – Dezvoltarea integrată a orașelor vitale istorice, ca centre regionale în Europa de sud-est”. După nici 6 ani de la finisarea reabilitării, problemele apar una după alta la fiecare pas chiar în centrul Aradului.
„Pe toată strada Ludovic Szantay, canalizările nu sunt făcute cum trebuie și toată apa de afară curge pe lângă aceste canale sau refulează. Nici măcar nu știu ce firme s-au ocupat de reabilitare, cei pe care i-am văzut au fost salahori. Noi ne rupem mașinile, dar astea sunt chestii minore, toate străzile din Arad au gropi sau nu sunt asfaltate. Cel mai tare ne doare igrasia din case”, spune, nemulțumit, Marius Mărginean, un locuitor al străzii Ludovic Szantay.
Locuitorii zonei au tot dreptul să reclame aceste aspecte, strada Mețianu fiind una din puținele zone pietonale ale Aradului, stradă pe care mii de arădeni o traveresează zilnic. În același timp, pe strada Szantay, calitatea proastă a materialului folosit a dus la formarea unor gropi care distrug mașini sau pot cauza accidente trecătorilor.