SURPRIZA din ciorna lui Dacian Cioloş pentru NOUL GUVERN. Ce nume au fost invocate ca „sigure” în discuţiile cu partidele

guv 19160700

În cărţi după plecarea lui Victor Ponta de la Palatul Victoria, „premierul” PSD, Vasile Dâncu, ar urma să se regăsească în echipa lui Dacian Cioloş în postura de vicepremier şi  la şefia fie a unui megaminister rezultat din comasarea Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene, fie la Dezvoltare dacă o comasare nu va fi decisă, potrivit unei primei schiţe de Cabinet a premierului desemnat, au declarat pentru gândul, surse politice. Conform acestora, până în acest moment, în discuţiile dintre partide şi Cioloş, s-au invocat câteva „nume sigure”, precum şi de o structură mai suplă a noului guvern.

Astfel, în afară de Dâncu, pe lista numelor pentru Palatul Victoria ar rămâne Sorin Cîmpeanu, actualul premier interimar şi ministru al Educaţiei, dar şi, foarte probabil, Marius Nica, actualul ministru al Fondurilor Europene, susţin aceleaşi surse. Absolvent al Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, Nica este fostul director de cabinet al Rovanei Plumb de la Ministerul Mediului şi consilier al acesteia încă de pe vremea când era europarlamentar.

Contactat de gândul, Vasile Dâncu a susţinut că nu i s-a prous „deocamdată” să facă parte din guvern, evitând răspunsuri la alte întrebări pe această temă. El a comentat că nu are „în proiect” un astfel de post. „Nu îmi doresc, dar dacă se schimbă ceva vă contactez”, a comentat el.

La nivel de secretari de stat şi şefi de agenţii ar urma să fie de asemenea schimbări, rămânând, la schimb, pe loc oamenii din teritoriu şi companiile de stat.

Potrivit surselor politice citate, Dacian Cioloş ia în calcul o structură mai suplă a guvernului având în vedere o regândire a unor ministere. O formulă vizează refacerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin aducerea Administraţiei de la Dezvoltare Regională la Interne. De asemenea, Dezvoltării Regionale ar urma să i se lipească Fondurile Europene. Totodată, mediul ar urma să se comaseze cu Agricultura.

  Raluca Turcan: PNL va susţine Cabinetul Cioloş atât timp cât ''vor fi ajustate deficitele din educaţie''

Componenţa noului Guvern şi structura exactă  va fi prezentată la sfârşitul acestei săptămâni, după ce premierul desemnat Dacian Cioloş va avea o a doua rundă de discuţii cu partidele. Noul şef al guvernului a făcut în miercuri şi joi un tur al formaţiunilor parlamentare.

„Zilele acestea am avut discuţii consultative cu partidele politice. Lucrez la o echipă solidă, iar procesul de selecţie a miniştrilor este în plină desfăşurare. La sfârşitul acestei săptămâni intenţionez să prezint lista miniştrilor, în vederea audierilor în comisiile parlamentare”, a anunţat, Cioloş pe Facebook.

O aducere în guvern a lui Vasile Dâncu, de-a lungul timpului unul dintre sfetnicii lui Victor Ponta sau fostului şef al SRI, George Maior, ar asigura lui Cioloş un confort mai mare în parlament venit din partea PSD, chiar dacă liderului grupului de la Cluj nu mai este, oficial membru de partid. De asemenea, preluarea ministerului Dezvoltării asigură un confort şi pentru PSD. De reamintit că la ultima rectificare bugetară a Guvernului Ponta s-a decis majorarea cu 2,7 miliarde de euro a plafonului pentru credite de angajament pentru autorităţile locale, fonduri care vi exact în an electoral. Iar acestea vor fi repartizate prin ordin de ministru.

Dacă PSD pare a-şi fi rezolvat, în această fază, problema plecării de la guvernare, în tabăra PNL nemulţumirile sunt destul de mari. Liberalii au fost avertizaţi că nu vor primi niciun post în primul eşalon al guvernului, nici măcar secretar de stat.

sursa gandul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici