Transformarea benzinăriilor în centre de servicii a devenit unul dintre cele mai puternice instrumente pentru creşterea vânzărilor, în contextul în care preţul sau calitatea carburanţilor nu mai sunt diferenţiatori aşa de puternici între petrolişti.
MOL România, filiala locală a grupului petrolier ungar MOL, al treilea cel mai puternic jucător din piaţa petrolieră locală, spune că până la finalul acestui an vrea ca aproape 100 de benzinării din reţeaua proprie să aibă implementat conceptul Fresh Corner.
Acest concept este de fapt un magazin în incinta staţiilor de unde clienţii pot cumpăra brânzeturi sau mezeluri, chiar după ce au făcut un plin de carburant. Fresh Corner este un fel de magazin de proximitate din care clientul poate să-şi facă zilnic cumpărăturile.
Astfel de „idei” fac parte dintr-un veritabil arsenal utilizat în ultimii ani de companiile petroliere prin care acestea au încercat să compenseze scăderea vânzărilor în volume, cauzată de criză, prin transformarea staţiilor în puncte de servicii.
De la plata facturilor până la achiziţia unui buchet de flori, expedierea coletelor sau chiar efectuarea cumpărăturilor zilnice, totul este posibil acum în staţiile petroliştilor. Mai mult, unele companii chiar au făcut pasul spre mobilitatea electrică, dotându-şi benzinăriile cu staţii de încărcare pentru posesorii de astfel de maşini.
Din noul concept de magazin, șoferii îşi pot face cumpărăturile pentru acasă, astfel că printre altele MOL a introdus în premieră pe rafturile unei benzinării produse alimentare de bază cum ar fi orez, făină, ulei, mezeluri, produse lactate şi brânzeturi.
Sursa realitatea.net