Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi, după ce site-ul ANAF a fost parţial activ timp de o săptămână, că îşi cere scuze contribuabililor care au avut nemulţumiri şi spune că infrastructura IT a agenţiei este învechită de ani de zile, dar „s-a lucrat zi şi noapte pentru a găsi o soluţie”.
Ministrul a subliniat că va fi încheiat un contract de mentenanţă, în condiţiile în care în prezent nu există un astfel de contract, acesta fiind unul din motivele problemelor din ultima săptămână.
”Vom anunţa în următoarea perioada şi soluţia finală pe care Ministerul de Finanţe o va decide în ceea ce înseamnă zona de IT. Fără o reformă clară, lucrurile rămân aşa cum sunt. Prezint scuzele mele către toţi contribuabilii care în aceste zile au avut nemulţumiri pentru că sistemul nu a funcţionat”, a spus Eugen Teodorovici.
ANAF a încheiat în 2013 un acord – denumit Proiectul de Modernizare a Administraţiei Fiscale (Revenue Administration Modernization Project – RAMP) – de împrumut cu Banca Mondială, în valoare de 70 milioane euro, pentru modernizarea administraţiei fiscale. Termenul de finalizare este 2018.
În ianuarie 2018, fostul ministru al Finanţelor, Ionuţ Mişa, a spus că ANAF a cheltuit doar 23,5% din banii alocaţi în programul de modernizare, suma respectivă fiind cheltuită doar pentru analize şi consultanţă, niciun leu nefiind încă alocat pentru sistemul IT scrie news.ro