Scene șocante au avut loc vineri seara într-o farmacie din Constanța. Un bărbat a stropit-o cu benzină pe farmacistă, dar și rafturile cu medicamente, şi a ameninţat că va da foc la tot.
Martorii au povestit că bărbatul avea în mână o sticlă cu benzină, iar când a intrat în farmacie a stropit-o pe farmacistă și apoi rafturile cu medicamente. În scurt timp, oamenii au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj al Poliției.
În același timp, farmacista a apăsat butonul de panică.
După ce a stropit-o pe tânără cu benzină, bărbatul a luat-o la fugă, însă a fost prins de mai mulți tineri care au văzut ce s-a întâmplat. Farmacista atacată este foarte speriată, dar a reuşit să stea de vorbă cu poliţiştii, cărora le-a spus că nu îl cunoaşte pe bărbat şi că nu ştie ce l-a împins la acest gest.
Potrivit unor informații, bărbatul ar fi fost supărat pentru că ar avea un credit în franci elvețieni. Conform tinerilor care l-au prins pe suspect, acesta le-ar fi arătat o legitimație de armată.
sursa: www.romaniatv.net;