Agenția Națională Antidrog a lansat, recent, raportul privind situația drogurilor în România. Chiar dacă țara noastră continuă să se afle sub media europeană a consumului, crește numărul tinerilor care ajung la spital în stare critică după ce au luat așa-zisele „substanțe noi” sau etnobotanice. Timișoara deține recordul.
Canabisul este cel mai consumat drog, în special în rândul tinerilor. Anul trecut a crescut în rândul tinerilor apetența pentru consumul de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP), situație vizibilă atât în cererea la tratament pentru consum de droguri, cât şi în numărul urgenţelor medicale. Medicii din Timișoara spun că s-a ajuns într-o situație extrem de periculoasă, fără precedent, consumul de substanțe noi halucinogene crescând alarmant. Au ajuns, la spital, halucinând aproape de comă, aproximativ 300 de tineri, anul trecut, la Timișoara.
Sunt alte sute pentru care nu s-a apelat 112. Încă din primăvara lui 2015 s-a depășit numărul cazurilor grave cumulate în tot anul precedent. „În ultimii patru ani consumul substanțelor interzise crește, dublându-se cifra celor care ajung în stare critică la spital de la un an la altul. Ceea ce a fost nou în 2015 sunt grupurile de copii care ajung la spital, de pe lângă unitățile școlare (n.r. care se droghează în școli)”, arată Mihai Gafencu, directorul medical al Spitalului de Copii Luis Țurcanu din Timișoara. Medicii se așteaptă la un nou val, de Valentine’s Day. Alte perioade cu creșteri alarmante sunt începutul și finalul școlii, perioadele de baluri. „Substanţe noi cu efecte psihoactive”, acesta e termenul agreat/recomandat de UE pentru echivalarea termenului de „etnobotanice”. Din 2010 serie de plante halucinogene au fost scoase în afara legii.
Cânepa de India, care a rămas „legală”, conține de 5 ori mai mult substanță activă decât cannabisul care e trecut pe lista neagră. Etnobotanicele sunt un amestec de prafuri sau mixturi de plante uscate stropite cu diferite substanțe chimice. Denumite și „designer drugs”, etnobotanicele sunt produse în laboratoare de cercetare (sau clandestine) cu scopul de a mima efectul drogurilor ilegale de tipul marijuanei sau al amfetaminelor. Potrivit Mihaelei Tomiță, șefa Agenției Antidrog Timiș, substanţele regăsite în aceste produse aparţin mai multor clase: canabinoizi sintetici, mefedronă, MDPV, etc. Cu alte cuvinte, e vorba de substanțe care produc dependență psihică încă de la primul consum. În plus, toleranța se instalează imediat, atrăgând după sine nevoia unui consum din ce în ce mai mare de drog, pentru a ajunge la senzațiile scontate.
Sursa: pressalert.ro