Sirenele antiaeriene vor suna miercuri la Timişoara timp de trei minute, de la ora 12.00, pentru a marca momentul la care Timişoara a devenit, în urmă cu 28 de ani, primul oraş liber de comunism din România.
În Piaţa Victoriei din Timişoara, în balconul Revoluţiei, cel de la Opera Română, vor urca revoluţionarii, care astfel vor saluta momentul solemn.
”Vă informăm că mâine, 20.12.2017, începând cu ora 12:00, în Municipiul Timişoara se vor activa sirenele electronice. Rugăm cetăţenii să nu se alarmeze şi să nu intre în panică, deoarece sirenele vor fi activate pentru a marca împlinirea a 28 de ani de la momentul în care Timişoara a devenit oraş liber de sub regimul comunist”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.
Miercuri seară, programul dedicat Revoluţiei de la Timişoara se va încheia cu un concert rock, în cadrul evenimentului ”Rock pentru Revoluţie”, dedicat eroilor martiri. Vor participa trupele Phoenix, Pro Musica şi Vest Phoenix Cover.
În 20 decembrie 1989, timişorenii strigau “Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”. Tot atunci a izbucnit greva generală în toate fabricile din oraş, iar zeci de mii de oameni s-au îndreptat către centrul oraşului, în Piaţa Operei, devenită, după Revoluţie, Piaţa Victoriei.
Protestatarii au ocupat Piaţa şi au început să scandeze, printre altele ”Armata e cu noi!” şi ”Libertate, Libertate!“. Spre seară, oamenii adunaţi în Piaţa Operei declarau Timişoara primul oraş liber de comunism, după 45 de ani de dictatură scrie news.ro