Toma a revenit la Baia Mare și pregătește meciul cu „Bătrâna Doamnă”: „Va fi un joc spectaculos”

tomanagy

Un singur meci au disputat băimărenii fără antrenorul lor principal. Toma şi-a dat demisia înaintea partidei de la Braşov, unde maramureşenii s-au impus cu 3-2, dar tehnicianul a revenit şi va conduce echipa în disputa cu UTA. „Atunci când am demisionat am expus şi motivele deciziei mele. Echipa nu avea asigurate condiţiile minime pentru a putea juca fotbal. Între timp am purtat mai multe discuţii cu conducerea, iar cerinţele mele pentru a continua au fost rezolvate. Jucătorii au primit o primă, vor primi şi o parte din restanţele saleriale şi aşa aş putea lucra cu jucători mulţumiţi. Jocul lor bun la Braşov şi mesajul pe care mi l-au trimis m-au determinat, de asemenea, să revin alături de ei. Sigur, noi suntem pe ultimul loc în play off şi avem şanse foarte mici să revenim în lupta pentru promovare, dar ne-am propus să jucăm un fotbal plăcut şi să arătăm că, dacă la Baia Mare ar fi fost condiţii pentru performanţă, atunci echipa ar fi putut să se bată şi la promovare. Mulţi dintre jucători, ca şi mine de altfel, suntem la final de contract. Vrem să-l onorăm cum se cuvine, dorim să obţinem rezultate foarte bune în meciurile pe care le mai avem de disputat”, a explicat Toma.

UTA nu a reuşit să o învingă pe FC Baia Mare în cele două meciuri jucate în campionatul regulat. În ultima partidă, maramureşenii au învins cu 2-0. Toma nu consideră că acest rezultat este în favoarea echipe sale. „ Şi noi şi UTA suntem două echipe foarte bine pregătite. Ambele partide de până acum au fost spectaculoase. Cred că aşa va fi şi jocul de sâmbătă. Meciul este deschis oricărui rezultat”

Gazdele întâlnirii se confruntă cu destule probleme de lot. Cârjan, atacantul remarcat de Cristian Todea la conferinţa de presă a arădenilor, şi-a reziliat recent contractul pe cale amiabilă. Daminuţă s-a accidentat la antrenament, şi-a luxat două degete de la mână şi va lispsi cu siguranţă de la meciul cu UTA. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Balaure, suferind de contractură musculară. Un alt absent important ar putea fi Emil Dică.

Categorie: arad
Tags: nagy, toma, uta baia mare liga 2-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici