Deputații europeni sunt preocupați de efectele asupra populației ale schimbării orei, în condițiile în care la 25 martie Uniunea Europeană ar urma să treacă la ora de vară.
Iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară şi care are loc în prezent în ultimul weekend din martie şi, respectiv, octombrie. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, dar indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane, spun deputaţii. Ei cer Comisiei să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.
Directiva privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în 2001, stabileşte o dată şi o oră comune pentru începerea şi încheierea perioadei de vară în Uniunea Europeană, cu scopul de a ajuta funcţionarea efectivă a pieţei interne.
Trecerea la ora de vară în 2018 ar urma să se facă în data de 25 martie, care va deveni ziua cea mai scurtă din an, având, practic, 23 de ore. Apoi, în 28 octombrie ar urma să se treacă la ora de iarnă.
Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a adoptat ora de vară în 1932 noteaza digi24.ro