Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 29 iulie 2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Corbei Teodor, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul având suspendat exerciţiul dreptului de a conduce si conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: „inculpatul, în data de 19.05.2016, în jurul orelor 15.55, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, pe drumurile publice de pe raza municipiului Arad, a avut o alcoolemie peste limita de 0,80 gr. la ‰ alcool în sânge, în condiţiile în care, îi fusese suspendat permisul de conducere.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare la Judecătoria Arad