Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor al fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0 (1-0), pe „Santiago Bernabeu”, în manșa a doua a semifinalelor.
În tur scorul a fost egal, 0-0.
Soarta calificării a fost decisă de autogolul lui Fernando (20), brazilianul deviind șutul centrare al lui Bale, astfel încât Hart nu a avut nicio șansă.
Real Madrid a dominat meciul de pe „Bernabeu” și a ratat multe ocazii, în timp ce City nu a avut nici măcar un șut pe spațiul porții.
În finală, Real Madrid o va înfrunta pe concitadina Atletico Madrid, pe 28 mai, la Milano. Real, care deține recordul de trofee în cea mai importantă competiție continentală intercluburi, va încerca să câștige al 11-lea trofeu. Finala va fi, totodată, o reeditare a ultimului act din 2014, când Real a dispus cu 4-1 de Atletico, după prelungiri.
Semifinala de la Madrid a început rău pentru „cetățeni”, care și-au pierdut căpitanul, Kompany accidentându-se după zece minute, astfel că în locul său a intrat Mangala.
Ronaldo (13) a avut prima ocazie pentru echipa antrenată de Zidane, dar a trimis mingea cu capul peste poartă.
Bale a fost autorul moral al golului din min. 20, el trimițând mingea spre poartă, după pasa lui Dani Carvajal, Fernando a deviat-o, iar portarul Hart nu a mai putut interveni. Tot atacantul și-a încercat șansa în min. 43, dar Hart a fost la post de data aceasta.
Cea mai mare ocazie a echipei Manchester City a fost semnată de Fernandinho (44), dar a șutat în bară.
După pauză, voleul lui Ronaldo (50) nu a avut suficientă forță pentru a-l învinge pe Joe Hart, Jesé (51) a trimis peste poartă, iar portarul oaspeților l-a blocat in extremis pe croatul Modric (52). Ronaldo a mai avut două tentative de gol (55, 59), dar nu a reușit să îl surprindă pe Hart. Bale a fost aproape de a tranșa disputa, însă mingea trimisă cu capul de el a lovit bara (64).
Madrilenii au calmat ofensiva, au jucat mai economicos, dar echipa lui Pellegrini nu a arătat forța necesară obținerii calificării. Doar două oportunități și-au creat oaspeții, prin belgianul De Bruyne (84), care a șutat în plasa laterală, din lovitură liberă, dar mai cu seamă prin Agüero (89), care a găsit spațiu pentru un șut din afara careului, mingea trecând puțin peste transversală.
Real va juca a 14-a finală a sa în Champions League/CCE. „Galacticii” o vor întâlni în finala Ligii Campionilor pe Atletico Madrid, după ce echipa antrenată de Diego Simeone s-a calificat şi ea în ultimul act al competiţiei graţie unui gol marcat în deplasare în disputa cu Bayern Munchen.
Formații:
Real Madrid: K. Navas – Carvajal, Pepe, S. Ramos, Marcelo – Modric (Kovacic 88′), Isco (Rodriguez 67′) , Kroos – Bale, Ronaldo, Jese (Lucas 56′). Antrenor: Zinedine Zidane.
Manchester City: Hart – Sagna, Kompany (Mangala 10′), Otamendi, Clichy – Fernando, Fernandinho – Navas (Iheanacho 69′), Yaya Toure (Sterling 61′), De Bruyne – Aguero. Antrenor: Manuel Pellegrini.
Cartonaşe galbene: Lucas 83′ / De Bruyne 30′, Fernando 71′, Otamendi 90+4.
Arbitri: Damir Skomina, Jure Praprotnik, Robert Vukan (toţi Slovenia)
Observatori: Hans Reijgwart (Olanda), Markus Stenger (Germania).