Comisia Europeană a trimis un aviz motivat României prin care îi cere să elaboreze planuri de prevenire a generării de deșeuri și de gestionare a deșeurilor în conformitate cu obiectivele legislației UE privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Potrivit CE, România a avut un plan de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2003-2013, dar acesta nu a fost revizuit, prelungit sau înlocuit pentru perioada următoare. De asemenea, România a rămas în urma în ceea ce privește prevenirea generării de deșeuri: încă din decembrie 2013, ar fi trebuit adoptate planuri privind reducerea deșeurilor generate la sursă prin tehnici ameliorate de fabricație sau prin eforturi de stimulare a cererii de produse mai ecologice, cu mai puține ambalaje. Prin urmare, Comisia trimite un aviz motivat. “Dacă România nu ia măsuri în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a UE cu privire la aceasta cauză”, avertizează executivul comunitar.
Bruxelles-ul precizează că planurile de gestionare a deșeurilor și de prevenire a generării de deșeuri au drept scop reducerea impactului deșeurilor asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor în întreaga UE. De asemenea, aceste planuri constituie o condiție prealabila pentru utilizarea fondurilor UE.
Sursa:agerpres