Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a publicat luni proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii cu modificările și completările ulterioare.
Ordonanța de Urgență ar urma să modifice legea ce stă la baza apelurilor de proiecte ce urmeazăsă fie derulate prin Programul Start-up Nation în edițiile 2018-2020 comportă următoarele modificări esențiale:
– Orașele București, Brașov, Cluj, Timișoara vor avea cu greu acces la finanțare, prioritateavând celelalte județe
– Depunctarea industriilor creative și activitățile de programare IT față de sesiunea trecută în care aveau prioritate
– Introducerea criteriului aferent asociaților/ acționarilor Conform căruia “Nici unul dintre acționarii/ asociații solicitantului nu a avutc alitatea de administrator sau asociat unic într-o societate comercială care a fost declarată în insolvență sau faliment”
– Introducerea criteriului Principiul primul venit – primul servit( planurile de afaceri nu vor mai putea fi încărcate în momentul în care va fi atinsă valoarea de 150 % din bugetul alocat programului.
– Încurajarea serviciilor, prin acordarea unui punctaj de 30 de puncta, la fel ca și la producție.
Pentru cei interesați în accesarea programului Start-up Nation, Compania SC Smart Decision SRL vă stă la dispoziție. Informații la tel 0723.404.539