Un agent de la o firmă privată de pază din Piteşti, aflat în timpul liber, la un bazin public a fost împuşcat, vineri, în zona spatelui cu un pistol cu bile.
Potrivit anchetatorilor, un grup de tineri aflaţi la bazinul public din cartierul piteştean Trivale l-a stropit, vineri dimineaţă, cu apă pe agentul de pază, care venise la ştrand, acolo unde erau iubita şi colegii lui de muncă.
După un schimb de replici, care s-a terminat cu o ameninţare din partea unuia dintre tinerii care veniseră la bazin să se distreze, tinerii au plecat de la ştrand, dar s-au întors după două ore, iar unul dintre aceştia l-a împuşcat pe paznic în zona spatelui şi l-a lovit cu pistolul în cap.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje SMURD, dar şi de poliţie. Tânărul care a tras cu arma a fost încătuşat şi dus la Secţia 3 de Poliţie Piteşti pentru audieri.
“Se fac cercetări în vederea săvârşirii infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice, loviri şi alte violenţe şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a declarat Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.
Victima a ajuns cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Judeţean Argeş.
“Pacientul e în stare bună, nu are niciun grad de conştienţă alterată. Are o mică plagă în zona parietală şi două împuşcături în spate, de alice, două plăgi de 0, 5 cm superficiale. Spune că a avut o altercaţie cu cineva care i-a dat cu pistolul în cap şi i-a tras două alice în spate. În momentul de faţă îi facem investigaţiile. E fără niciun risc vital”, a declarat Frătoaica Gheorghe, medic de urgenţă UPU Argeş.
Sursa:mediafax