Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriul din data de 04.05.2017, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Urs Lucian-Liuţ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: „în data de 19.09.2015, în jurul orei 06:20, inculpatul Urs Lucian-Liuţ a condus un microbuz marca Mercedes, pe un drum lateral (ieşirea din zona industrială a loc. Nădab – din curtea unei societăţi comerciale), iar la pătrunderea pe calea Aradului, în dreptul imobilului cu nr. 31 din loc. Nădab, jud. Arad, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune lateral/frontală cu o motocicleta Yamaha condusă de numitul M.A.V., care circula cu viteză pe calea Aradului din loc. Nădab. Accidentul s-a soldat cu decesul numitilor M.A.V. (conducatorul motocicletei Yamaha) şi A.F. (pasager pe motocicleta YAMAHA).
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş, spre competentă soluţionare.
Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.