Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au depistat un autoturism marca Land Rover, în valoare de aproximativ 7000 de euro, căutat pentru confiscare de autorităţile din Marea Britanie.
În data de 21.01.2017, ora 15.40, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea traficului cu autoturisme furate, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au oprit în trafic, în municipiul Arad, pentru control, un autovehiculul marca Land Rover – model Range Rover Vogue, înmatriculat în Marea Britanie, condus de cetăţeanul sirian Abdullah C., în vârstă de 24 de ani.
La controlul de frontieră, şoferul a prezentat, pentru mijlocul de transport în cauză, un talon de înmatriculare cu însemnele autorităţilor britanice.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în luna august 2015.
Faţă de cele constatate, conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autovehiculul este căutat de autorităţile din Marea Britanie şi că el l-a achiziţionat de la un cetăţean român contra sumei de 6.750 euro.
Mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.