Un barbat de 42 de ani a cazut in cap de la aproximativ patru metri inaltime. Accidentul s-a produs la câtiva kilometri de Arad, pe raza localitatii Fadimac (judeţul Timiş). Omul era urcat intr-o remorca plina cu fan pe care urma sa o transporte in gospodarie. Din pacate, oamenii nu au ajuns sa faca decat cativa metri de la terenul agricol de unde au strans fanul, ca barbatul de 42 de ani a cazut din remorca ce era trasa de un tractor.
Se pare ca nenorocirea s-a produs din cauza terenului accidentat. Omul a cazut direct in cap, astfel ca cei care il insoteau au sunat repede la 112 pentru ca barbatul nu mai comunica cu ei. Medicii ajunsi la locul accidentului, o zona greu accesibila, au solicitat ajutorul unui elicopter deoarece barbatul si-a fracturat coloana cervicala si nu mai putea sa isi miste mainile si picioarele. Ambulanta aeriana de la Arad a aterizat pe un teren din apropierea locului unde s-a produs accidentul si au preluat barbatul aflat in stare foarte grava. Victima a fost transportata la Spitalul Judetean din Timisoara. Politistii fac cercetarile cu privire la conditiile in care s-a produs acest accident.
Sursă: lugojinfo.ro