Un bărbat care a sunat anul trecut la Telefonul Verde Antisuicid şi care intenţiona să îşi ia viaţa a vorbit peste opt ore cu un voluntar, iar la final a fost convins să renunţe la gestul extrem.
Doina Cosman, preşedintele Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului, asociaţie care gestionează TelVerde Antisuicid, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, presei, că a constatat o creştere a convorbirilor la această linie gratuită, la câteva apeluri în fiecare noapte.
“Linia telefonică TelVerde Antisuicid, singura astfel de linie la nivel naţional, funcţionează la Cluj-Napoca zilnic din 15 iulie 2013 între orele 19 – 7, iar în această perioadă de activitate s-au recepţionat 5.357 de apeluri, din care 992 de apeluri au fost intervenţii în criză suicidară.
Am observat o creştere a numărului convorbirilor, dacă anii trecuţi aveam câteva convorbiri pe săptămână, acum avem mai multe convorbiri în fiecare noapte. Cel mai lung apel a durat peste opt ore şi a avut loc anul trecut, regula fiind că trebuie să se vorbească în mod continuu cu persoana care sună. A fost un bărbat aflat pe malul unui râu, lângă un pod, era în criză suicidară, cu impulsuri de a se arunca în apă. O persoană intelectuală, cultivată, cu o meserie de top şi care a fost salvată în urma convorbirii cu voluntara care a răspus la telefon”, a spus Cosman.
Potrivit acesteia, numărul cazurilor de suicid din România s-a redus anul trecut faţă de 2014 cu peste 1.000.
“A crescut adresanţa populaţiei faţă de serviciile de sănătate mintală -psihiatru, psiholog, psihoterapeut după cum a crescut şi implicarea medicilor de familie în cazul bolilor psihiatrice printr-o depistare precoce a cazurilor. Rolul TelVerde Antisuicid este cel de a face o conştientizare în rândul populaţiei a mesajului că depresia şi sinuciderea pot fi prevenite. Suntem sunaţi din toate regiunile ţării, iar convorbirile nu sunt înregistrate, astfel încât confidenţialitatea convine persoanelor care sună”, a mai spus Cosman.
Voluntara care a discutat opt ore cu bărbatul care intenţiona să se sinucidă a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a dezbătut, împreună cu acesta, motivele de a rămâne în viaţă.
“Bărbatul cu care am vorbit era, după voce, de vârstă medie şi se afla în criză suicidară, cu risc suicidar înalt. Am început procesul de intervenţie în criză pentru care suntem pregătiţi şi am început să dezbatem, împreună, motivele de a rămâne în viaţă. Şi aici a intervenit componenta care a dus la durata apelului, şi anume că avea o minte dezvoltată şi am reuşit să construim, împreună, foarte multe motive şi să le combatem sau să le acceptăm împreună. Foarte multe puncte de vedere noi au fost aduse în discuţie şi le-am dezbătut şi atunci s-a prelungit convorbirea, pe o amploare a gândirii. Nu a fost solicitant pentru mine ca voluntar, deoarece a fost o discuţie antrenantă din punct de vedere intelectual şi nu am simţit oboseala”, a spus aceasta.
Voluntara a adăugat că abia după încheierea apelului a resimţit oboseala fizică şi cea psihică.
“A fost un apel de peste 8 ore cu telefonul mobil la ureche din care am învăţat foarte multe. La final, bărbatul a ajuns acasă şi a rămas acolo şi am simţit, progresiv, instalarea liniştii lui sufleteşti şi evaporarea ideaţiei acute de suicid. Pot spune că am salvat viaţa unui om. Fac acest voluntariat la TelVerde de 2 ani şi am făcut 25 de gărzi de câte 12 ore, deci 25 de nopţi în total”, a precizat aceasta, studentă la Medicină.
Linia TelVerde Antisuicid este deservită de voluntari, majoritatea fiind masteranzi şi studenţi la Psihologie.
sursa: www.gandul.info;