Un britanic a prins toți pokemonii. Cum a reușit

pokemon go record

Sam Clark, un bărbat de 33 de ani din Southampton, pasionat de Pokemon Go, susţine că a prins toţi pokemonii din Marea Britanie, inclusiv unul special. Este vorba, desigur, de toate tipurile de pokemoni din Pokedex.

 

Clark a colectat 143 de caractere, în Pokemon Go, inclusiv pe cel ultra-rar TAUROS, care este exclusiv în SUA, dar pe care a reuşit să îl obţină. ”Capturarea” pokemonilor nu a fost ușoară și a presupus nopți nedormite, dar și prezență de spirit, pentru a prinde fiecare timp de ”monstruleț”. ”Am jucat în fiecare oră în care am putut. Dacă vedeam noaptea un pokemon în stradă, în afara casei mele, alergam afară în şosete pentru a-l vâna. Acesta este jocul pe care l-am aşteptat timp de 20 de ani. I-a luat atât de mult tehnologiei. Aduce oameni împreună – nu există nici o competiţie, toată lumea e în extaz dacă îi prinde. E ireal. Atunci când eşti în parc vezi cine umblă după ei şi fiecare îţi zâmbeşte şi îţi face cu mâna”, a declarat Sam Clark, într-un interviu pentru BBC.

 

 

Pokemon Go. De ce este atât de special jocul cu „monstruleţi”

 

 

Pokemon Go s-a lansat recent, în statele Unite, şi a cucerit deja milioane de useri. Ce are acest joc atât de special? Ei bine, noutatea absolută este aceea că îmbină realitatea cu aventura virtuală şi îi dă utilizatorului impresia că face parte din joc. Jocul Pokemon Go este gratuit, disponibil pe IOS şi pe AppStore.

 

 Pokemon Go. Cum se joacă

 

 

Pokemon Go nu are limită de vârstă şi este un joc foarte simplu, în care tot ce trebuie să faci este… să te plimbi şi să găseşti pokemoni. Atunci când vezi unul, trebuie să arunci poke-mingea peste el, pentru a-l captura. De fiecare dată când prinzi în pokemon, el se duce în „pokedex” şi utilizatorul creşte în nivel.

  Un arădean a fost prins că falsifica acte pentru transportul unor lemne

 

Trebuie să ştii însă că acest joc care a cucerit lumea are şi câteva neajunsuri. În primul rând, atunci când îl downloadezi, trebuie să îţi faci un cont. Odată făcut contul, vei putea să îţi personalizezi pokemonul, iar mai apoi te vei trezi în joc, exact în locul în care te afli în realitate.

 

Pentru ca jocul să funcţioneze, accesul la GPS trebuie să fie pornit, luminozitatea telefonului trebuie să fie maximă, ceea ce înseamnă că bateria se va consuma destul de repede.

 

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: capturat, joc, monstruleti, pokemon, prins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici