Schimbare de conducere la Spitalul Orășenesc Câmpeni, în plină pandemie de coronavirus. Potrivit unui ordin al ministrului sănătății, Nelu Tătaru, Gog Valentin Tiberiu a fost numit manager interimar al instituției medicale, pe perioada situației de urgență, dar acest lucru îl nemulțumește pe primarul orașului.
Ordinul de ministru este semnat în data de 1 mai. Potrivit primarului din Câmpeni, Ioan Călin Andreș, până acum funcția de manager al spitalului a fost deținută de Călin Bodea, pe o perioadă determinată de trei luni, perioadă care a expirat vineri, 1 mai.
Primarul din Câmpeni susține că a făcut toate demersurile necesare pentru păstrarea în funcție a lui Călin Bodea pe toată perioada stării de urgență.
Potrivit paginii de Facebook a noului manager al Spitalului Câmpeni, Gog Valentin, acesta lucrează la un resturant din localitate și a studiat la ”Scoala Vietii”.