Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, sâmbătă, că întrerupe testele clinice cu hidroxiclorochină împreună cu combinaţia Lopinavir-Ritonavir pentru pacienţii COVID-19 spitalizaţi, după ce acestea nu au indicat până în prezent o reducere a mortalităţii în cazul bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus, informează Reuters, conform Agerpres.ro
”Aceste rezultate preliminare arată că hidroxiclorochina şi combinaţia Lopinavir-Ritonavir reduc puţin sau deloc mortalitatea pacienţilor COVID-19 spitalizaţi, comparativ cu standardul terapeutic. Cercetătorii studiului clinic Solidarity vor întrerupe testele imediat”, precizează OMS într-un comunicat.
Studiul clinic Solidarity constă în aplicarea, pentru comparaţie, a patru scheme terapeutice utilizate până în prezent în tratarea bolnavilor de COVID-19.
OMS mai precizează că această decizie de întrerupere a testelor clinice, luată pe baza recomandării comitetului internaţional de coordonare a studiului, nu afectează alte cercetări în care medicamentele menţionate sunt folosite în cazul pacienţilor care nu sunt spitalizaţi sau în scop profilactic.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) oprise deja de pe 18 iunie testele clinice cu hidroxiclorochină ca potenţial tratament pentru bolnavii de COVID-19 spitalizaţi, ajungând la concluzia că acest medicament antimalarie nu reduce rata lor de mortalitate.
Combinaţia Lopinavir-Ritonavir este un tratament pentru pacienţii infectaţi cu HIV şi a fost studiat de OMS ca posibilă terapie împreună cu hidroxiclorochina în cazul pacienţilor COVID-19.
O altă componentă a studiului condus de OMS evaluează efectele potenţiale ale medicamentului antiviral Remdesivir.