Un stat din Europa interzice comercializarea bomboanelor “m&m’s”. Vezi motivul

Un tribunal suedez i-a interzis miercuri producătorului american de dulciuri Mars să mai comercializeze renumitele sale bomboane de ciocolată M&M’s scrise cu litere mici “m&m’s”, în urma unei solicitări a rivalului Kraft Foods (preluat de Mondelez în 2012), informează AFP, citată de Agerpres.

 

Tribunalul a decis că logo-ul “m&m’s” este mult prea asemănător cu logo-ul “m” care este utilizat de marca suedeză de ciocolată Marabou (deținută de Mondelez). Dacă Mars nu va face apel la Curtea Supremă în zilele următoare, decizia tribunalului din Stockholm va fi executorie începând din 30 iunie, dată după care Mars va putea rămâne pe piața suedeză numai cu condiția respectării titulaturii “M&M’s”.

 

Într-un comunicat de presă, Mars a criticat decizia Curții apreciind că în opinia sa nu există niciun fel de confuzie între cele două mărci. “Având în vedere decizia curții vom analiza următorul pas pentru marca noastră în Suedia”, a informat Mars.

 

Până în anul 2009, Mars nu a vândut bomboane de ciocolată “M&M’s” în Suedia ca urmare a unui acord anterior încheiat cu Marabou, care vinde bomboanele sale de ciocolată cu marca “m” încă din 1957.

 

 

 

Sursa:dcnews

Categorie: mandri.ro
Tags: bomboane, europa, M&M's, mars, stat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici