Polițiștii din Șiria au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 14 aprilie a.c., minorul de 17 ani, din Iași, prin efracție, ar fi pătruns într-un imobil de pe raza localității Șiria, de unde ar fi sustras un motofierăstrău, un polizor unghiular și un ciocan rotopercutor, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.500 de lei”, spun reprezentanţii IPJ Arad.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.