Guvernul de la Budapesta elaborează o listă de stimulente pentru invesitorii care doresc să părăsească Marea Britanie, după votul în favoarea Brexit. Ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, a făcut acest anunț într-un interviu citat de Economica.net, care a preluat informații difuzate de Reuters.
Mediul de afaceri din România a cerut, deja, ca autoritățile să ofere britanicilor o ”Cartă albă pentru investitori”, care să conțină informații concrete despre ceea ce oferim în fiecare zonă: teren pus la dispoziție, infrastructură, forță de muncă disponibilă, facilități. De asemenea, trebuie votată, de urgență, Legea Parteneriatului Public-Privat, a declarat Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, pentru DCNews.ro.
Ungaria, care se află pe locul doi în topul fondurilor obținute de la Uniunea Europeană, după Polonia, se teme că că acestea se vor diminua după referendumul din Marea Britanie, care era contributor net la bugetul comunitar. Premierul Dacian Cioloș a confirmat pentru Agerpres că va exista un impact bugetar la nivelul Uniunii Europene, dar acesta se va produce abia din 2017. Premierul nu a anunțat niciun plan de măsuri pentru atragerea firmelor care vor părăsi Marea Britanie, după Brexit.
Sursa:dcnews