În urma verificărilor efectuate, “s-au constatat nereguli în procesul de valorificarea al aeronavelor, nerespectarea procedurilor ce se impun în cazul vânzării de aeronave către zone de conflict, cât și în privința companiei din Armenia care le-a achiziționat”, se precizează într-un comunicat de presă.
“Există suficiente indicii că Armenia Airways CJSC este o firmă paravan și că aeronavele ar trebui să ajungă în altă țară care în mod normal nu le putea achiziționa direct din România din cauza interdicțiilor impuse de Statele Unite ale Americii”, conform sursei citate.
DNA, sesizată
Au fost sesizate Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și Direcția Națională Anticorupție de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând ca în cursul zilei de joi să fie depuse noi sesizări la Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară.
Conferința de presă va fi susținută de către Președintele PNR, Sebastian Popescu, împreună cu Directorul Departamentului Infrastructură și Administrație Publică al PNR, Matt Ian David scrie dcnews.ro