Veste imensă pentru românii cu datorii! Legea urmează să intre în vigoare

legea insolventei privind persoanele fizice

Legea privind insolvența persoanelor fizice urmează să intre în vigoare de la 1 august. Asta înseamnă că românii care nu mai pot să își plătească datoriile pot cere falimentul personal.

În data de 01.08.2017 trebuie să intre în vigoare, Legea nr. 151/2015 privind insolvența persoanei fizice, desigur dacă nu intervin noi derogări de la acest termen, iar prin HG nr. 419/2017 au fost adoptate normele de aplicare pentru Legea insolvenței persoanei fizice, notează economica.net.

Formele procedurii de insolventă pentru persoanele fizice sunt următoarele: Procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor; Procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active; Procedura simplificată de insolvență;

Pentru realizarea acestor proceduri de insolvență au fost necesare adoptarea unor noi instrumente juridice și stabilirea unor reguli și principii de aplicare a legii.

O persoană fizică aflată în stare de insolvență poate depune la comisia de  insolvență o cerere de deschidere a procedurii insolvenței bazată pe baza unui plan de rambursare a datoriilor.

Dacă aceeași persoană fizică apreciază că situația sa este iremediabil compromisă, iar un plan de rambursare a datoriilor nu va putea fi aplicat, atunci va solicita instanței judecătorești competente deschiderea procedurii de insolvență prin lichidarea de active.

Se poate solicita de o persoană fizică aflată în procedura insolvenței procedura insolvenței simplificate când datoriile sunt mai mici de 10 salarii minime pe economie, nu are bunuri sau venituri urmăribile, respectiv are vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut mai mult de jumătate din capacitatea de muncă.

Comisia de aprobare a acestui tip de proceduri va avea în vedere ca persoana fizică să beneficieze de un trai rezonabil în perioada insolvenței.

Categorie: mandri.ro
Tags: active, importante, insolventa, persoana fizica, solicitare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici