Bernie Ecclestone, fostul şef al Formula 1, a oferit o declaraţie care dă mari speranţe tuturor fanilor lui Michael Schumacher. Englezul de 88 de ani a vorbit despre posibilitatea ca germanul să răspundă, într-un viitor apropiat, la toate întrebările puse de presă în ceea ce îl priveşte.
Documentarul intitulat “Schumacher”, care va avea premieră în toamnă, include interviuri cu familia şi prietenii. Printre aceştia din urmă se numără şi Bernie Ecclestone, care, conform presei spaniole, a dat o declaraţie dătătoare de speranţe.
“El nu e aici în acest moment, dar când se va simţi mai bine, vă va răspunde la toate întrebările”, spune Bernie Ecclestone, conform Marca.
Declaraţiile miliardarului vin la câteva luni după ce Jean Todt, unul dintre cei mai apropiaţi oameni de Michael, a spus că au văzut împreună un Grand Prix.
“Ecclestone a oferit prin declaraţia sa o speranţă mare că Schumi se va recupera”, notează şi presa germană.
Starea de sănătate a lui Michael Schumacher, învăluită de mister
Accidentul suferit de Schumacher s-a produs în decembrie 2013 la schi. Diagnosticul a fost unul grav: traumatism cranian sever, cu hemoragie cerebrală.
Schumacher a suferit două operații la spitalul din Grenoble, după care a fost transferat pe 16 iunie 2014 la un spital din Lausanne. Pe 9 septembrie 2014 a fost externat și a fost tratat în propria locuință din Gland, Elveția.
Michael Schumacher s-a născut pe data de 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit. Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.