Fondurile europene destinate politicii agricole comune pentru următorul calendar european ar putea fi mai mici cu cel puțin 10%. Conform unor surse citate de AFP, Comisia Europeană intenţionează să propună, în proiectul de buget pe perioada 2021-2027, care va fi prezentat pe 2 mai, o reducere a fondurilor alocate agriculturii.
Comisia mai intenţionează să crească de mai mult de cinci ori, până la circa 6000 de angajaţi, efectivele agenţiei europene de pază a frontierelor terestre şi maritime, Frontex, începând din 2020.
Proiectul de buget urmează să fie negociat cu statele membre ale UE şi cu Parlamentul European. În cadrul financiar multianual curent, pe perioada 2014-2020, bugetul total al UE a fost fixat la aproximativ 1000 de miliarde de euro. Retragerea Regatului Unit din UE va duce la diminuarea resurselor cu 12-14 miliarde de dolari anual, ceea ce impune reducerea cheltuielilor.
În urmă cu câteva zile, Financial Times a anunţat că reprezentanţii Comisiei Europeane intenţionează să redirecţioneze fonduri de coeziune de zeci de miliarde de euro de care beneficiază state central şi est-europene spre ţări afectate de crize financiare, precum Grecia şi Spania.
Printre condiţiile suplimentare introduse de Bruxelles se va număra respectarea principiilor statului de drept, urmând să apară şi mai multe restricţii privind modul de utilizare a fondurilor comunitare primite noteaza capital.ro