Sunt previziunile Centrului European de Prognoza pentru următoarele 3 luni. Veşti îngrijorătoare, dacă stăm să ne gândim că luna ianuarie, de exemplu, este şi-aşa cea mai rece lună din calendar, cu nopţi chiar şi cu minus 30 de grade. De altfel, informaţiile nu fac decât să confirme temerile meteorologilor români, care au anunţat încă de luna trecută că am putea traversa o iarnă cu fenomene şi schimbări extreme.
În luna cadourilor, în Transilvania, în Muntenia şi Dobrogea vor fi ninsori mai abundente decât ar fi normal. Iar unde va fi ceva mai cald şi ploile vor fi mai consistente.
Tot în aceste zone, plus Maramureşul, luna ianuarie ar putea aduce zile cu frig cumplit. Vom avea temperaturi scăzute, chiar şi sub mediile obinuite în luna lui gerar: în Transilvania, de exemplu, între -1,-7 grade.