Prin urmare, pentru comenzile în valoare până în 1.500 de lei, livrate în showroom, clientul trebuie să plătească o taxă de 5 lei la care se poate adăuga o altă taxă de 2,5 lei dacă plata se face în showroom, ci nu online.

Taxa de 5 lei se aplică şi pentru livrările în dulapurile easybox, conform datelor de pe site-ul eMAG.

Astfel, taxa de livrare în valoare de 5 lei trebuie achitată indiferent dacă produsele sunt livrate în showroom eMag, oficiu poştal sau un dulap easybox.  Înainte de modificările de la sfârşitul lui 2019, lirarea ăn showroom şi în easybox erau gratuite.„Livrarea în showroom este gratuită pentru toate comenzile plasate direct în showroom, precum şi pentru comenzile plasate online sau prin call center a căror valoare depăşeşte 1500 de lei şi care sunt achitate în momentul plasării comenzii. În cazul plăţilor la livrare / ridicare din showroom, se va aplica o taxă de procesare plată la livrare în valoare de 5 lei.

(…) Livrarea în easybox este gratuită pentru comenzile de minimum 1.500 de lei; costul de livrare pentru cele cu valori sub 1.500 de lei este de 5 lei pentru produsele vândute de eMAG”, conform companiei.„La eMAG am investit în servicii care oferă valoare adăugată şi care permit estimarea precisă a intervalului de livrare, informarea constantă a clientului, livrarea rapidă la easybox sau într-un interval de două ore, în Bucureşti şi Ilfov. Timpul scurt de livrare şi predictibilitatea sunt extrem de importante pentru clienţi, iar eMAG dezvoltă permanent servicii noi, menite să îmbunătăţească experienţa de cumpărare a clienţilor săi.

  România, locul 55 în topul global privind uşurinţa cu care o companie îşi poate plăti taxele

Livrarea rapidă şi predictibilă atrage costuri mai mari, iar eMAG a subvenţionat si subvenţionează în continuare o parte din aceste costuri. Periodic, compania îşi ajustează politica de livrare pentru a răspunde nevoilor clienţilor săi care îşi doresc servicii de calitate şi livrare rapidă şi pentru a susţine devoltarea de noi servicii, pe termen lung”, au declarat reprezentanţii eMAG pentru zf.ro.