Vezi ce vor fi obligate să facă marile magazine

Auchan Iasi Palas 2

Hipermarketurile vor rămâne deschise şi în weekend, dar vor trebui să comercializeze minimum 51% produse achiziţionate pe un ”lanţ scurt de aprovizionare”, printre care carne, legume, fructe, miere, ouă şi produse lactate şi de panificaţie, potrivit unui proiect adoptat de Comisia de agricultură. Marile magazine ar putea fi obligate să vândă mai multe produse locale, altfel primesc 150.000 de lei amendă.

”Am reuşit azi după o muncă de 2,5-3 luni şi după zbateri de aproape 2 ani să dăm votul final în comisie pe această lege. A fost o muncă de durată. Noi suntem mulţumiţi de ce a ieşit. Încă o dată repet: nu închidem magazinele în weekend. Acea prevedere nu s-a votat, am abandonat acele articole”, a declarat Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor.

Potrivit raportului votat, comercianţii- persoane juridice autorizate, au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, din ”lanţul scurt de aprovizionare”. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei, scrie Mediafax.ro.

Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare – care ar favoriza producătorii români – se aprobă prin hotărâre de guvern.

Potrivit lui Nini Săpunaru, parlamentarii au lăsat posibilitatea Executivului să stabilească norme pentru aceste prevederi pentru că e ”oarecum o inovaţie în legislaţia din România”.

”Putem să funcţionăm pe acest lanţ scurt. Nu poţi să emiţi într-o lege, să gândeşti toate variabilele care pot apărea. Şi atunci lăsăm la libertatea Guvernului să stabilească procentele, să stabilească normele de aplicare pentru acest articol – aprovizionarea pe lanţul scurt”, a explicat Săpunaru.

  Totul despre TAXA pe AVERE!

Potrivit raportului, lanţul scurt de aprovizionare este unul care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi dezvoltare economică la nivel local şi regional, precum şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi.

O altă modificare se referă la etichetarea cărnii proaspete, respectiv indicarea locului de provenienţă, locul unde a fost tranşat animalul şi dacă acesta provine din ţara noastră. Totodată, pe produsele procesate din carne trebuie să se specifice procentul de carne provenită din România.

Toţi membrii Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor au votat în favoarea acestui proiect de lege.

Daca legea va fi votată, atunci, pe lângă amendă, autoritățile pot închide supermarketul pentru o perioadă de până la șase luni, în funcție de abateri, dacă acestea sunt repetate sau dacă cer producătorilor comisioane și dacă le facturează servicii, așa numitele taxe de raft, scrie digi24.ro.

Propunerea legislativă se bucură şi de susţinerea ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.

“Initiativa parlamentului este una buna. Parlamentul a prevazut o portita, in sezonul in care nu sunt produse romanesti, de exemplu in sezonul rece, sa se faca o derogare de la acets procent. Cred ca e foarte important sa incurajam aparitia produselor romanesti in magazin, ca e 51, ca e 52, ca e 40 e doar o chestiune de nuant”, spune Irimescu.

 

Categorie: mandri.ro
Tags: magazine, mari, obligatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici