Victor Ponta rămâne fără titlul de doctor, a decis Curtea de Apel Bucureşti

ponta isi musca buza

Curtea de Apel București a respins, marţi, cererea fostului premier Victor Ponta de anulare a ordinului ministrului Educației prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept, informează România TV. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la ICCJ. Ponta nu a fost prezent la CAB, el fiind reprezentat de un avocat.

Respinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel Bucureşti. Decizia poate fi atacată la instanţa supremă.

În cadrul dezbaterilor, avocatul lui Ponta a declarat că actul administrativ prin care fostului premier i-a fost acordat în 2003 titlul de doctor nu putea fi revocat printr-un alt act administrativ, mai ales că primul și-a produs efectele în circuitul civil.

Avocatul a mai spus că demersul fostului ministru al Educației Mircea Dumitru a fost lipsit de imparțialitate și obiectivitate, iar decizia Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost luată în baza unor sesizări nelegale.

Pe 1 august 2016, ministrul Educației la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta.

“Se retrage titlul științific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din București, conferit prin Ordinul ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003”, se arăta în ordinul emis de Mircea Dumitru.

Ordinul ministrului Educației a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

  Klaus Johanis pierde definitiv casa si trebuie sa restituie banii din chirii

Ponta a deschis două procese la Curtea de Apel București, în care a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educației, iar în octombrie 2016, instanța i-a respins prima acțiune.

După deschiderea proceselor, Baroul București a suspendat discuțiile privind excluderea fostului premier din avocatură, care a fost cerută de europarlamentarul Monica Macovei

 

Categorie: mandri.ro
Tags: avocat, curtea de apel, fara doctorat, importante, onta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici