Ulterior, femeia a fost externată şi este în afara oricărui pericol, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu. Acesta a precizat că acest caz este unul izolat, strict legat de o călătorie efectuată în zona de transmitere activă a virusului.

„Nu vorbim despre o infectare pe teritoriul României ci de un anumit caz de import din zone de risc. Probele de la tânăra pacientă au fost prelevate la Spitalul Victor Babeş şi au fost analizate atât în laboratorul spitalului cât şi la Institutul Cantacuzino”, a declarat Colintineanu. Potrivit acestuia, tânăra a fost în Martinica în interes de serviciu.

Spitalul Victor Babeş: „Starea femeii nu era gravă la internare”
Tânăra de 27 de ani s-a dus la Spitalul Victor Babeş cu simptome asemănătoare gripei, a explicat Simin Florescu, directorul medical. „Pe lângă starea febrilă avea şi erupţii localizate la nivelul toracelui şi pe abdomen”, a precizat Florescu, adăugând că nu s-au luat măsuri speciale în spital pentru a o trata pe tânără. De altfel, aceasta a beneficiat de tratament simptomatic pe durata internării. „Starea ei nu era una gravă”, a spus infecţionistul.

În ceea ce priveşte riscul de transmitere, Simin Florescu a declarat că este extrem de redus, în condiţiile în care boala se transmite prin ţânţarul vector. „Există o metodologie care a fost trimisă tuturor spitalelor, sunt prevederi standard”, a explicat doctorul, adăugând că „ideal ar fi ca femeile însărcinate să nu călătorească în zonele endemice”.

Primăriile au început dezinsecţia împotriva ţânţarilor
Virusul se transmite prin înţepătură de ţănţar şi vorbim despre specia Aedes Aegiptus. „În România există ţănţari din această familie marenumită Aedes însă altă subspecie denumită Albopictus care este o subspecie cu un risc redus de transmitere a acestui virus. există şi posbilitatea de transmitere a virusului prin relaţii sexuale, respectiv prin sânge”, a explicat şi conferenţiarul Gabriel Popescu, specialist în boli infecţionase şi consilier al ministrului Sănătăţii, în cadrul unei conferinţe de presă.
Oficialii au precizat că s-a luat legătura cu Primăria Capitalei, dar şi cu primăriile sectoarelor 3 şi 6 pentru ca acţiunile de dezinsecţie împotriva ţânţarilor să înceapă cât mai rapid. „Au fost alese aceste sectoare pentru că Spitalul Victor Babeş este în sectorul 3 în timp de domiciliul pacientei este în sectorul 6”, au precizat aceştia.
Cum ne protejăm de virusul Zika

Potrivit Ministerului Sănătăţii, „persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu transmitere activă a virusului Zika trebuie să ştie că virusul Zika se poate transmite prin inţepătură de ţânţar, dar şi prin contact sexual”.

Ţânţarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei. Masurile care previn transmiterea prin intermediul inţepăturii de ţânţar sunt:
– Utilizarea substanţelor anti ţânţari (conform indicatii de pe eticheta lor).
– Purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi de pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a ţânţarilor Aedes.
– Plase contra ţânţarilor sau aer condiţionat în camera unde dorm.

  "Întâlnirea publică" organizată de televiziunile Intact: Peste 3.500 de persoane, în Piaţa Constituţiei. Incident: "Criminalilor, vă omor!" - VIDEO

„Utilizarea prezervativelor reduce riscul de transmitere a virusului Zika prin contact sexual. Femeile gravide sau care programează o sarcină nu ar trebui să călătorească în zonele cu transmitere activă a virusului Zika, iar dacă locuiesc într-o regiune cu transmitere a virusului ar trebui să respecte riguros măsurile de împiedicare a contaminării prin înţepatură de ţânţar. Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe ar trebui să solicite o consultaţie de medicină călătorului înainte de a se deplasa într-o astfel de regiune cu transmitere a virusului”, notează Ministerul Sănătăţii.

Sfaturi pentru femeile însărcinate

Femeile insărcinate care au călătorit sau locuit în regiuni cu transmitere activă a virusului Zika ar trebui să menţioneze aceasta situaţie medicului care monitorizează sarcina.

„Pentru protecţia fătului, bărbaţii care au călătorit în zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă contact sexual protejat cu partenera sa însărcinată sau să fie abstinenţi până la finele sarcinii. Călătorii care revin din zone cu transmitere de virus Zika ar trebui să aibă doar contacte sexuale protejate în primele 8 saptamani după revenire în ţară pentru a reduce riscul de a transmite acest virus. Daca apar simptome compatibile cu infecţia cu virusul Zika ar trebui să respecte abstinenţa/contacte sexuale protejate pentru cel puţin 6 luni”, arată documentul.

„Persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe care au călătorit în zone cu transmitere active a virusului şi au simptomatologie compatibilă cu boala în primele 14 zile de la revenire ar trebui să se prezinte la medical curant”.

Virusul Zika în România. Sfaturile specialiştilor

„Deşi avem doar un caz izolat, trebuie să amintim că înainte de o călătorie într-o zonă exotică este important ca posibilul turist să aibă o consultaţie, poate trebuie să se vaccineze şi să ia anumite măsuri la reîntoarcerea din călătorie. El trebuie să ia legătura cu mediciul dacă au apărut semne de boală. Limitele zonelor de risc sunt fluctuante. Ai nevoie de o informaţie extrem de actualizată”, a declarat conf. dr. Gabriel Popescu în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi.
Specialiştii le mai recomandă celor care călătoresc în zonele endemice să se protejeze, să aibă soluţii care alungă ţânţarii, să se îmbrace cu pantaloni şi bluze cu mâneci lungi, pentru că nu există vaccin şi nici medicaţie profilactivă.
De la începutul lunii iulie au fost înregistrate 1.028 de înfectări cu virusul Zika pe teritoriul Europei.
Virusul Zika în România. Care sunt simptomele infectării
Virusul Zika este un virus ARN monocatenar, identificat prima dată în 1947 în pădurea tropicală Zika din Uganda, de aici i se trage şi numele. Virusul provoacă la om o boală infecţioasă virală, numită febra Zika, transmisă prin înţepătura unui ţânţar infectat cu acest virus.
Majoritatea infecţiilor provocate de virusul Zika sunt asimptomatice (60-80%). Simptomele bolii sunt de obicei uşoare şi dispar în 2-7 zile, fără decese. Principalele simptome sunt erupţia cutanată, pete roşii care apar iniţial pe faţă şi apoi se extind pe tot corpul, febra moderată, cefaleea, conjunctivita.
Sursă: Adevărul