Jurnalistul Şerban Iliescu, unul dintre primii angajaţi ai postului public de radio după căderea regimului comunist, a încetat din viaţă, sâmbătă, anunţă Radio România.
Absolvent al Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti, lingvist şi jurnalist, el a fost printre primii redactori angajaţi la Radio România după 1989.
Lingvist de formaţie, Şerban Iliescu a lucrat în radio din 1990, mai întâi la Ştiri şi apoi, din 1993, la propunerea lui Eugen Preda – primul director general al Radioului după Revoluţie – a început să realizeze “Ghidul de exprimare corectă” şi apoi “Minutul de limbă română”.
A absolvit Facultatea de Limbi Străine – Secţia Franceză – Engleză din cadrul Universităţii Bucureşti, promoţia 1981.
În perioada regimului comunist, a fost profesor de limba franceză la Vicovu de Sus (judeţul Suceava), apoi traducător, mai întâi la combinatul de la Giurgiu şi apoi la Întreprinderea de Mecanică Fină Bucureşti, până în iulie 1990, când a intrat în radio.
În anul 2003, Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a acordat lui Şerban Iliescu un premiu pentru cultivarea limbii române, activitate pe care a susţinut-o zilnic, în cei 23 de ani de difuzare a rubricii sale.
sursa: www.realitatea.net;