Diplomația americană a avertizat luni Mexicul în fața riscului unei noi evadări a traficantului de droguri mexican Joaquin ‘El Chapo’ Guzman, arestat vineri și a cărui procedură de extrădare în Statele Unite va dura cel puțin un an, relatează AFP.
“Le-am făcut cunoscute autorităților mexicane îngrijorarea noastră în legătură cu pericolul pe care îl reprezintă acest individ”, a explicat în cursul briefingului său de presă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby.
“Ne putem imagina că (autoritățile mexicane) înțeleg că lumea este atentă la modul în care evoluează această afacere și știu că acest individ trebuie să rămână după gratii”, a avertizat oficialul american, întrebat despre arestarea, vineri, a lui Joaquin ‘El Chapo’ Guzman în nord-vestul Mexicului, la șase luni după răsunătoarea sa evadare din închisoarea de maximă siguranță Altiplano.
În iulie 2015, baronul drogurilor a scăpat pentru a doua oară dintr-o închisoare mexicană, după o primă evadare, în 2001, ascuns într-un coș cu rufe murdare.
John Kirby nu a dorit să se pronunțe cu privire la procedura de extrădare, care este în sarcina Departamentului Justiției, însă a insistat asupra necesității ca traficantul de droguri să nu dispară în natură pentru a treia oară.
“Nu sunt un expert în închisorile mexicane, dar cred că ei știu de ce este capabil acest domn și ce trebuie să facă pentru a-l păstra după gratii”, a insistat purtătorul de cuvânt al diplomației americane.
Procesul de extrădare spre SUA al traficantului de droguri mexican Joaquin ‘El Chapo’ Guzman va dura cel puțin un an, dar ar putea ține până la patru sau șase ani dacă avocații săi utilizează toate căile de recurs, au declarat luni serviciile procurorului din Ciudad de Mexico, provocând temeri legate de o nouă evadare.
Noua situație marchează o schimbare majoră din partea președintele mexican Enrique Pena Nieto, care refuzase orice extrădare a lui Guzman înainte de evadarea sa în iulie 2015 dintr-o închisoare de înaltă securitate.
Sursa: www.agerpres.ro