Ziua ștafetei la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad

stafeta3

Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, poliţiştii arădeni au organizat, luni,  împreună cu Fundația Terre des Hommes, evenimentul „Ziua Ștafetei”.

Ziua Ștafetei  este o campanie-eveniment, inițiată de către Fundația Terre des homes și implementată la nivel național, în cadrul căreia adulții predau ștafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le învețe. Sub umbrela campaniei naționale, 16 elevi din cadrul Liceului Adam Muller Guttenbrunn din Arad, au fost sprijiniți de polițiști să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, timp de o oră, profesia la care visează.

În acest sens, timp de o oră  (în intervalul orar 10.00 – 11.00), Inspectoratul de Poliție Județean Arad şi-a deschis porțile, elevii unei unități școlare din municipiu, având ocazia să cunoască o parte din tainele muncii de poliție.

Polițiștii au prezentat elevilor autolaboratorul criminalistic, destinat cercetării la fața locului, trusele specializate și echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor categoriilor de urme existente în câmpul infracțional.

De asemenea, a fost organizată o expoziție cu armamentul și echipamentele de protecție aflate în dotarea Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

 

Categorie: arad
Tags: copii, expozitie, politisti aradeni, stiri arad, ziua stafetei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici